Micul colt cu poze

De mult timp nu a mai fost activitate la mine pe blog. Stau si ma gandesc chiar, de o luna de zile pe cand inainte nu stiam cum sa fac sa ies sa ma duc sa fac sa dreg, doar doar sa mai pun o poza de vazut.
Povestea cu Vio sta cam asa: voia sa se inscrie la facultate, avea nevoie de poze si cum fostul ei coleg are o chestie neagra si mare care se numeste aparat foto, a venit la mine. A zis ca nu ii place sa faca poze, nu e fotogenica, se plimba prin camera, se fastacea pana cand am tras primele doua cadre. Si ce sa vezi? Incepuse sa ii placa, se aseza in tot felul de pozitii si era mult mai cooperanta!

Hai ca mi-a placut. A fost spontan.

“Progresam, si uitam sa fim fericiti. Ingropam bucurii intr-o mare de biti. Nu te mai poti ascunde. Esti mult prea conectat. Nu mai poti sa fii singur, esti identificat. Nu mai pot sa refuzi, nu te lasa sa crezi, te invata sa iti cauti iubirea pe net. Viata este viteza. Nu mai poti sa te-opresti. Te strivesc cei din urma - daca incetinesti. Cineva sa opreasca invazia de biti. Cineva sa ne faca din nou fericiti…”

Vama Veche - Fericire

Uite asa se nasc trei episoade pe blog! Plimbandu-ma prin Bucuresti in speranta ca voi da de acei oameni care vor neaparat sa nu le fie umbrit coltisorul de rugaciuni de catre un colos facut din otel, caramida si sticle. Despre cine vorbesc? Da, despre cei ce vin in fiecare seara la Catedrala Sfantul Iosif din inima capitalei.

Dand tarcoale pe langa catedrala, am intalnit doi copilasi pe nume Ioana si Ana. Pana in momentul ala uitasem ca nu te costa nimic sa fii copil, nu iti trebuie celular de n-şpe milioane de lei si nici ţoale de firma luate din Unirea. Erau simplii, fara bani, traiau de pe azi pe maine, insa cu toate astea nimic nu le impiedica sa zburde pe langa si ma tot rugau sa fac poze ba la masina, ba uite geamul asta din spate, ba uite stalpul asta. Asa ca uite-le mai jos! Nu puteam sa nu va arat si voua doi ingerasi pe care cu siguranta i-ati fi indragit de prima oara cum i-ati fi zarit.